top of page

Wegovy: o reflecție necesară despre siguranță, rolul specialiștilor și tratamente moderne pentru obezitate

O reflecție personală: de la o știre alarmantă la nevoia de educație reală

wegovy iasi

De mult timp mă documentez despre tratamentele moderne pentru obezitate — un domeniu care evoluează rapid și care necesită responsabilitate, actualizare continuă și colaborare interdisciplinară. Recent, o știre care a circulat în Italia m-a făcut să reflectez și mai profund: o tânără a cumpărat online (fără prescripție medicală) un produs (Ozempic) crezând că este semaglutidă, însă conținutul era insulină, ceea ce a dus la o comă hipoglicemică.


Ceea ce m-a surprins și mai mult au fost comentariile negative, pline de judecăți dure: „e vina ta că ești gras”, „mănâncă mai puțin, nu pastile”, „cine caută scurtături merită consecințele”, „încă o persoană leneșă care vrea rezultate fără efort”. Aceste reacții arată cât de puțin înțeleg mulți oameni că obezitatea este o boală cronică, nu o alegere și nici o problemă care se rezolvă cu voință „peste noapte”.


În acest context, am participat recent la două evenimente care mi-au îmbogățit substanțial competențele:

obezitate

  • DIABETUL ZAHARAT ȘI BOLILE ASOCIATE - conferință națională organizată de echipa ConferinteMedicale.ro

  • Cursul internațional „Emerging Therapies in Obesity Medicine – SCOPE


Aceste formări mi-au oferit o perspectivă actualizată și foarte bine fundamentată asupra terapiei cu Wegovy (semaglutidă) - marca pe care am studiat-o în cadrul cursului - și asupra modului corect în care trebuie abordate tratamentele pentru obezitate: cu informație corectă, empatie și supraveghere medicală riguroasă.


De aceea am ales să scriu acest articol: ca să explic simplu, corect și responsabil ce este Wegovy, cum funcționează, cine are voie să îl prescrie, și care este rolul meu ca nutriționist dietetician autorizat în procesul tău de sănătate.


Ce este Wegovy (semaglutidă)

Wegovy este un medicament injectabil, o dată pe săptămână, ce conține semaglutidă, un agonist al receptorului GLP-1. Acesta acționează asupra centrului foamei din creier, reducând apetitul și crescând sațietatea.

wegovy iasi

Cum funcționează Wegovy

Semaglutida mimează efectele hormonului GLP-1, ceea ce duce la:

  • reducerea senzației de foame;

  • creșterea sațietății;

  • scăderea aportului alimentar;

  • încetinirea golirii gastrice;

foame

Pentru cine este indicat Wegovy

Wegovy este aprobat pentru:

  • adulți cu IMC ≥ 30

  • adulți cu IMC ≥ 27 și cel puțin o comorbiditate (hipertensiune, dislipidemie, apnee de somn, boli cardiovasculare)

  • adolescenți ≥ 12 ani cu obezitate severă



Sursă oficială: Agenția Europeană a Medicamentului (EMA): EPAR – Wegovy



Ce rezultate arată studiile clinice

wegovy iasi

În studiile de 68–104 săptămâni, participanții care au folosit Wegovy împreună cu dietă și activitate fizică au obținut:

  • –15,2% scădere medie în greutate(Comparativ cu –2,6% în grupul placebo)


Riscuri și avertizări importante

Ca orice medicament, și Wegovy are contraindicații:

dieta

  • istoric personal sau familial de cancer tiroidian medular (MTC)

  • sindrom MEN2

  • risc de hipoglicemie la pacienți cu diabet tratați cu insulină sau sulfoniluree

  • reacții adverse gastrointestinale (cele mai frecvente)

Sursă: NovoMedLink – Safety Information


IMPORTANT: Cine poate prescrie Wegovy

👉 Wegovy poate fi prescris EXCLUSIV de un medic, în special:

  • endocrinolog,

  • diabetolog,

  • sau un alt medic specialist autorizat în managementul obezității.


Este un tratament care necesită:

  • evaluare medicală completă,

  • analize înainte de începerea terapiei,

  • monitorizare pe tot parcursul tratamentului.

Sursă: EMA & NovoMedLink – Prescribing Information


O reflecție importantă pentru cei care se gândesc să îl cumpere fără rețetă:


nutritionist iasi

Știu că, atunci când cineva se luptă cu greutatea, poate apărea tentația de a căuta soluții rapide sau accesibile online și este absolut firesc să te simți copleșit, nerăbdător sau fără sprijin. Nu este nimic „rușinos” în asta. Dar tocmai pentru că îți dorești un rezultat real și sigur, merită să te protejezi și să urmezi calea corectă, alături de profesioniști. A cere ajutorul unui medic sau al unui specialist nu este un semn de slăbiciune, ci unul de responsabilitate față de sănătatea ta. Iar eu, ca profesionist, sunt aici să te susțin în tot acest proces.


Concluzie

În opinia mea personală, ca specialist, cred că este esențial să înțelegem că medicamente precum Wegovy sau intervențiile precum gastric sleeve nu sunt scurtături, ci opțiuni terapeutice reale, parte a tratamentului medical pentru o boală cronică și extrem de complexă precum obezitatea.

Stigmatul din jurul obezității persistă – uneori chiar și în rândul profesioniștilor din domeniul medical – și tocmai acest stigmat îi face pe oameni să creadă că trebuie să „se descurce singuri”. Dar este ca și cum ți-ai rupe un picior și cineva ți-ar spune să pui o scândură și să aștepți. Nu așa funcționează medicina. Obezitatea are nevoie de abordare medicală, sprijin, monitorizare și intervenții adaptate fiecărui pacient.

Medicina evoluează constant și ne pune la dispoziție soluții sigure și eficiente. Din punctul meu de vedere, nu există scurtături, ci doar tratamente corecte, aplicate de profesioniști. Iar alegerea drumului potrivit înseamnă întotdeauna să ceri ajutor și să fii însoțit de specialiști, nu să mergi singur.


Rolul meu ca nutriționist-dietetician autorizat


nutritionist iasi

Ca nutriționist-dietetician autorizat, rolul meu nu este doar să creez un plan alimentar, pentru că, de fapt, un plan în sine nu este soluția, așa cum mulți cred. Un plan nutrițional este un punct de plecare, un instrument care ne ajută să înțelegem mai bine corpul, obiceiurile și nevoile noastre reale.

În practica mea, pun foarte mult accent pe dialog, educație și sprijin personalizat.

Avem nevoie să discutăm deschis despre obiective, istoricul tău, relația cu mâncarea, stilul de viață și toate acele detalii care fac diferența între o schimbare pe termen lung și una sustenabilă.

Folosesc planurile alimentare ca parte a unui proces mai amplu:

  • te ajut să dezvolți obiceiuri durabile;

  • să înțelegi cum funcționează corpul tău;

  • să identificăm împreună soluții care au sens pentru tine;

  • și să îți construiești în timp o autonomie reală în alegerile alimentare.


Scopul meu nu este perfecțiunea, ci progresul. Nu restricții, ci echilibru. Nu soluții rapide, ci rezultate durabile care te fac să te simți bine cu tine.


La NutriStudio, sunt deschisă să colaborez cu medicul tău curant pentru ca tu să ai parte de:

✔ decizii corecte;


✔ tratament adecvat;


✔ suport real;


✔ rezultate pe termen lung;



Dacă simți că ai nevoie de ghidare, sprijin sau pur și simplu de cineva care să te asculte fără judecată, sunt aici pentru tine, scrie-mi și hai să începem împreună drumul către o stare de bine reală.


➡️ Programează o consultație online sau fizică:

📍 Disponibil pentru consultații în Iași și online.

Comentarii

Evaluat(ă) cu 0 din 5 stele.
Încă nu există evaluări

Adaugă o evaluare
bottom of page